Grecia şi moarte

Mai stai?

Mai stai o lună ori o viaţă, mai stai un secol sau un an,
mai stai cinci ieri, opt azi, un mâine, nouă clătite şi-un motan.
Mai stai în noi, cu noi, cuminte, cu mine stai, în gând, în pori,
mai răspândeşte-mă spre tine, mai fii lumina dintre nori.
Mai stai un prânz, un luni, o cină, un miercuri stai, un mic dejun,
un pod, o bere, o plimbare, trei maratoane, un Crăciun,
o linguriţă de smântână, o margaretă, un kefir,
o amăgire, un spectacol, un bronz, o ploaie, un sictir.
Mai stai un timp, mai stai o vreme, mai stai un ceas, mai stai un ev,
neîncercând să te substitui, am reuşit să te prelev.
Mai stai şi nu mai sta pe gânduri, mai stai un pic mai mult decât
până în clipa-n care fuga ţi-ar arăta că-ţi stau în gât.
Mai stai ca roua pe zambilă, mai stai ca piatra în pârâu,
mai stai ca frunza sub omidă, mai stai ca mortul în sicriu.
Mai stai o mare şi un munte, mai stai un nor, un stânjenel,
mai stai ca ridul meu din frunte, ca intunericu-n tunel.
Mai stai de-un curs de limba greacă, ca o brăţară de argint,
mai stai un port, un far, o barcă, mai stai ca orbu-n labirint.
Mai stai că vrei sau fără voie, mai stai un drog, mai stai un fum
sau dacă pleci, du-te, dar lasă, mereu, firimituri pe drum.

poezie de Eduard Lupascu (24 iunie 2019)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne privim

*
Uită-te la mine, ca la o floare de prerie
adusă silit pe un latifundiu – incendiar
spectacol pe apă; neistovită sforţare
de a schimba lupul în oaie, întristarea
în glorie - de la mine au început să
curgă lacrimi în ochii clovnilor, uită-te
la mine.

*
Eşti frumos şi mândru, ai mâini de oţel
şi picioare puternice ca nişte coloane
greceşti şi-ţi construieşti noduri,
uită-te la tine. Eşti slăvit şi rege, ai
burţi şi coroane şi-ţi arunci în temniţe
cântăreţii, ospătarii, armurierii -

*
uită-te la mine, calc pe urmele tale şi
acest lucru nu schimbă desenul tălpilor,

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă rog nu-mi cereţi...

Să-ncerc să fiu mai filozof?
Dar cum să-ncep? Cu of!, of!, of!?
Vă rog nu-mi cereţi să îmi schimb
Naturaleţea când mă plimb.

Vă rog nu-mi cereţi să mă-ntrec
Cu-n înţelept chinez sau grec
Căci nu doresc sofisticări
Ci gânduri cu versificări.

Nu pot să fiu ce alţii sunt,
N-am mintea unui om cărunt
Urmez o stea din Univers
Şi nu pot să m-opresc din mers.

Să-ncerc să mă opresc din scris?
M-aş duce, iute, spre abis
Vă rog nu-mi cereţi să cobor
În spaţiul fără vreun izvor.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (16 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-o mirare...

N-am niciun dubiu că Dumnezeu e bun, blând şi binevoitor,
Şi, dacă ar sta cu noi la o şuetă, ne-ar spune, bunăoară,
De ce micuţa cârtiţă-i de-o veşnicie oarbă sub ogor,
De ce o carne, aidoma cu-a Lui, trebuie să moară;

Ne-ar arăta motivul pentru care flămândului Tantalus
Râvnitul fruct îi dă cu sâc sau de toana cui, lovit,
Sisif trebuie să-şi care povara tot mai sus
Pe treptele-ngheţate-ale unei scări spre infinit.

Inscrutabile sunt căile Lui – şi imune oricărui catehism
Minţile confuze, absorbite de-ngrijorări inadmisibil
De mici pentru a înţelege cât de cât ce fel de mecanism,
Ce fel de creier misterios conduce-acel braţ teribil.

Şi-o mirare, iată, prinde-n gândul meu să se frământe:
A făcut un negru poet şi i-a poruncit să cânte!

[...] Citeşte tot

poezie de Countee Cullen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bazarul occidental

ONE
Roşul e fată, albastrul - şofer,
Alb este îngerul care ne lugeră,
Are-un hanger, ceafa de fier,
Imperiul se duce precum o scândură.
Herzog- portar la ASTORIA-MORIA,
Astfel se scrie istoria-gloria,
Unde nu-i nimeni, nici moarte nu este,
Stai în genunchi şi citeşte Aveste.
Nimic nu se poate certifica,
Marea durere, moartea cuiva,
Totul e-n basme lacrimogene,
O, Imogene, o, Magdalene,
Ce fericire, ce scumpă lacrimă,
viaţa de dincolo, fără de cratimă,
harnic lucrează sluga lui Nietzsche,
frate, cumnat sau amant Berenicei.

TWO
O tragedie greacă se petrece

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise către Telemachus

Dragul meu Telemachus,
Războiul troian
a luat sfârşit; nu-mi mai amintesc cine a învins.
Grecii, desigur, numai ei puteau să împrăştie
atât de mulţi morţi departe de pământul ţării lor.
Iată, drumul meu spre casă se dovedeşte mult prea lung.
Pe când pierdeam timpul acolo, bătrânul Poseidon,
pare-se, a relaxat şi-a extins spaţiul.

Habar n-am unde mă aflu sau ce loc
ar putea fi acesta. Par nişte insule jegoase,
pline de tufişuri, clădiri şi porci uriaşii, grohăitori.
O grădină sufocată de bălării; o regină sau alta.
Iarbă şi pietre uriaşe... Telemachus, fiule!
Pentru un om rătăcitor feţele tuturor insulelor
nu fac decât să se repete una pe cealaltă. Şi mintea
călătoreşte, numărând valurile; ochii, iritaţi de orizontul mării,
scapătă; şi carnea apelor umple urechile.
Nu-mi pot aminti cum a început războiul;
nici măcar câţi ani ai – nu-mi pot aminti.

[...] Citeşte tot

poezie de Iosif Brodsky, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troilus şi Cresida. Cartea întâia

De Troil, rigăi Priam fiu mezin –
Cât încă sunt cu voi aici – agale
Voi depăna: cum a sorbit din plin
Iubirea cu amarurile sale
Şi bucurii, şi-apoi cumplita-i jale.
Ajută-mi, Tisiphona, să înstrun
Trist viersul meu ce plânge cât îl spun.

La tine strig, zeiţă mult zbătută,
Furie crudă stând sub greu blestem:
Ajută-mi mie, tristă alăută
Ce-îngân, cum ştiu, pe-ndrăgostiţi când gem.
Căci se cuvine, după cum vedem,
La om mâhnit, tovarăş negurat,
La jalnică poveste, chip surpat.

Deşi robesc la robii lui Amor,
Iubirii nu cutez cu vreun temei
Să-i fac rugare pentru ajutor:
Departe-n hău e ajutorul ei.

[...] Citeşte tot

poezie de Geoffrey Chaucer, traducere de Dan Duţescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune

Când Orfeu lăuta atinge,
Jelind un mort în grădina serii -
Cine eşti tu ce zaci sub pomi înalţi?
Murmură jalea-n tomnatecul stuf,
Iazul albastru.

Durere, făptura subţire a pruncului
Sângerie arde,
Mamă-ndurerată, în albastră manta
Învăluind sfânta ei durere.

O, a născutului, care moare
Înainte de-a gusta ardoarea
fructului, amara vinovăţie.

Pe cine plângi sub pomi amurgiţi?
Sora, dragoste neagră
A unei sălbatice specii,
A cărei ziuă se duce pe roţi aurii.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura

Mă-nchin la frumuseţea-i, ce-i natura
Fără perfectă simetrie, un tot anarhic;
Copacii nu-s pătraţi, nici tril dulceag-sarcastic...
E totul inedit, un altfel, ca aventura.

Parcă nici nu-mi revin, cum de nu-i ternă
Cu tulpinile ei strâmbe... fără şefi pe tronuri,
Cu prea mult verde-nfipt în cafeniu de tonuri
Şi albastrul clar de vis... privit din cap pe pernă...

Dulceaţa-i din salivele d-infime gâze
Şi far din licurici e, se arzând de amor
Şi chiar de fier de are, pana-i este zbor...
E-o creatoare eternă, fabrică de muze.

Nici apele grăbite-n valuri, repezi spume,
Nu-s mereu clare şi nici drepte linii.
Pădurile-n stejari sau chiparoşi sau pinii,
Nu-s ţambre şlefuite... Alb, e-omăt pe culme.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!