Poezii despre Bulgaria
28 de poezii despre Bulgaria.
* * *
Ninge cu miei
Mă iei de mână
Mă bulgărești cu ei.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Românaș din Calafat: "Câinii vagabonzi din orașul nostru sunt străini, sunt veniți din Bulgaria: se cunosc după lătrat"
Dacă ar durea prostia,
Ar fi jale-n România;
Pentru cei din Calafat,
Ar fi chiar de ne-ndurat.
pamflet de George Budoi din Dicționarul prostiei (28 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pisicul marin
unu se îneacă
geamandura privește
cum înoată un pește
în zbaterea mieunată
în apa sărată
altu spală o roșie-mpielițată
o taie de o salată
bulgărească și nu
se mai întoarce
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe dealul Plevnei
E-n amurg. Pe deal bulgarul
Liniștit își mână carul.
Roțile nu știu că plânge
Dealul, pe-unde omul mână;
Nu știu boii, că-n țărână,
Pe-unde trec, e numai sânge.
Noaptea-ncet, încet scoboară,
Lilieci prin aer zboară.
Pe-unde a fost cumplire odată
Doarme-acum întreaga fire,
Peste-un iad de zvârcolire
Cade-o pace-ntunecată.
Numai luna e pe lanuri
Dar mai sus, pe sub redanuri,
Unde-a curs fierbinte plumbul,
Duhuri vin din vreme-n vreme,
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe dealul Plevnei
E-n amurg. Pe deal bulgarul
Liniștit își mână carul.
Roțile nu știu că plânge
Dealul, pe-unde omul mână;
Nu știu boii, că-n țărână,
Pe-unde trec, e numai sânge.
Noaptea-ncet, încet scoboară,
Lilieci prin aer zboară.
Pe-unde-a fost cumplire-odată
Doarme-acum întreaga fire,
Peste-un iad de zvârcolire
Cade-o pace-ntunecată.
Numai luna e pe lanuri
Dar mai sus, pe sub rădanuri,
Unde-a curs fierbinte plumbul,
Duhuri vin din vreme-n vreme,
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alternativa
In desertul din
Sahara
De nisip si soare plin
Umbla - abia tarandu-si pasii,
Ars de sete, un beduin.
Umbla, umbla, fara preget
Cum
Allah porunca-i dete
Arsita-l doboara, il arde
Dar mai mult moare de sete.
Cade in genunchi, se roaga
- Doamne, setea sa mi-o sting
Da-mi un bulgare de gheata
Ca sa-l ling,
Doamne, sa-l ling.
Sau de nu poti da un bulgar
Doamne, a toate indurator
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Agârbiceanu din Poezii -Ed Tineretului 1967
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge cu schele
Ninge cu schele. Se construiește un câmp
pe care îmi voi uita mâna.
Un stol de porumbei sihaștri
se întoarce în chilia pâinii. Dorm
firmiturile de oase pe pervaz
Pe obraz
îți cresc mușcate
și trotuare pe frunte
Să ne deszăpezim de iarbă.
Să facem sperietorile să sune
Ninge cu schele iar graurii pe ele
se bulgăresc cu prune.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La balcic
unde sunt turcii?
unde sunt tătarii?
unde s-au înhumat cafenelele?
unde bat iaurtul bulgarii?
unde e regina maria
debarcaderul, grădina botanică, inima
ferecată-ntr-o amforă?
unde
e tonitza și acuarelele? dar
cine sunt eu să împung
cu vârful creionului-minaret, ascuțit
de o briză puțin cețoșată,
clipele
viețile dumnealor
stelele?
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primele eve
cam blegi țânțarii la balcic
foarte ușor de flecit
cam blegi și bulgarii și insistențele
unui iaurt fără margini rigide
dar totuși
înțepători când vine vorba de trompe și cefe
balcanice de elefant etalate
ultrasofisticate
-n peninsulă
(?!)
africa neagră nu
are interese tribale din vremea
primelor eve cu sâni
ponderați
nu
poți ști nici
odată
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luna la Mamaia
în ziua aia
când cu eclipsa
s-a arătat la țărmul bulgar
la balcic
unde înotam cu ceafa în zadar
între munte și mare
chiar ea: luna, luna la mamaia!
și avea
fața dată cu roșu de sânge subțire
și stătea
lipită de cer ca un plasture-amăgire
și credea
că n-o vede nimeni cum tremură-n umbra
pământului
cândva românesc
de aproape
și de
bolnav din iubire
-n iubire
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Bulgaria, adresa este: