Poezii despre Dionis și religie
poezii despre Dionis și religie.
Când te dezbraci
Când te dezbraci îmi pari pe ape nufăr,
Iar ochii mei în lacuri se prefac.
Te sorb cu sete, dionisiac
Și nudu-ți pun în al retinei cufăr.
Când te dezbraci miroase a gutuie,
Pe bolt-alei de stele înfloresc...
Buchet de mângâieri îți dăruiesc
Și-n vene, val de arșiță îmi suie..
Când te dezbraci îmi pari o catedrală
În care îngeri picotesc cuminți.
Eu -pictor iconar- ieșit din minți
Uitând de șevalet și de morală
Îmbrățisându-te, elegiac,
Păcătuind, cu mine te îmbrac.
sonet de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amor c-o prințesă dacă
Doamne, într-un colț de rai,
Cu-amiros de busuioacă,
Văzui o prințesă dacă,
Prin tufișuri de susai...
Ce lumină, ce alai,
Ce mai zumzet de prisacă,
Coapsa-i paradiziacă,
Cu nesaț i-o mângâiai!
Până ea să strige, vai!,
Țâța-i afrodiziacă
Eu i-o sărutai oleacă...
Și-n împarfumatul plai
Gura-i dionisiacă
I-o mușcai, că nu e bai,
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apolinic și dionisiac
Am auzit că Dumnezeu a murit
dar când privesc pe înserate
spre ochii tăi ce scânteiau
plini de idei nesăturate
și visuri din adâncul meu furate
îmi pare că..
l-am regăsit.
Era un zbucium îngeresc
dar ma cuprinzi așa haotic
și dacă mă atingi complice
într-un impuls barbar hipnotic
în demonul ce zace-n tine
am înțeles... mă regăsesc.
poezie de Andrada Simion (7 iunie 2018)
Adăugat de Andrada Simion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorință
desculț, calc pe rouă, prin iarba virgină,
privesc cum demonii nopților pier,
mă sui pe spinări de lumină
cu îngerii până la cer.
dimineți de argint cu platini de raze
îmi străbat din străfunduri spre irisul beat,
aș vrea să mă leagăn așa in extaze
la rând cu haosul increat.
cu-nvăluiri de viscole sufletești pe cărări,
în albul de cristal al soarelui de mai,
rătăcit adesea prin depărtări,
s-ajung cât mai repede-n rai.
pe muzici divine, prin sfere de timp,
să zbor ca o pasăre-paradis fără gai,
s-ajung la zeii cei mari din olimp,
să petrec cu ei în alai...
[...] Citește tot
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1987)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un singur Eminescu
Tu ești cu noi la steaua răsărită,
În lacul codrilor și-n flori de tei,
Tot legănându-te câte-o ispită
Și înspre lume aruncând scântei.
Tu ești cu noi... în nopțile tăcute,
Cu sute de catarge și faclii,
Vin somnoroase păsări să asculte
Șoapta izvorului,.. făr-a o știi.
Tu ești cu noi... luceferi numărând,
Când trece lebăda ușor pe ape,
Mereu vei da lumina unui gând,
Din brațe tot lasându-l să îți scape.
Tu ești cu noi, deși trecut-au anii,
Pe lânga plopii veșnic fără soț,
Ce-ascund în umbra frunzelor, jelanii
Și-amorul trist al nu știu cărui hoț.
[...] Citește tot
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frica depășită
1.
Profet e cel ce minte viitorul,
Eu îl iubesc cum mi-aș iubi odorul,
Voință depășită de voință,
Adio, draga mea ființă.
Am depășit și frica și realul,
Eu am reinventat trăsura, calul,
Mă reîntorc mereu la punctul zero,
De nu sunt Zeus, poate tu ești, Hero.
Iubim ce-i trecător, dar și etern,
La fel și raiul, viața în infern,
Așa cum Dante nu este Jules Verne,
Nici eu nu sunt zăpada, cern.
2.
Sensul basmului cu plus,
Pulsul crește, luna-i sus,
Eu înaintez prin nori,
Pasul doi și trei viori.
Elefant bătrân se joacă,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre seară a mea inimă
Seara se-aude al liliecilor țipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arțarul roșu foșnește.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.
Gustoase-s nucile și tulburelul.
Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.
Comentarii
Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(și neliniștită este inima noastră pînă nu se odihnește în tine trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor țipăt" și in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic și religios, sunt mai mult asociate cu seducția și suferința psihică. Astfel, al treilea călăreț apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înțelesuri de devalorizare de seducție.
Corespondând celui de-a treilea vers "arțarul roșu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziție foarte scurtă, ea pare destul de amenințătoare. Această interpretare este susținută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" și acolo se desfată cu vin și nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru și adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos și nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiție religioasă se anunță deîndată cu pretențiile ei, dar ea poate și promite.
Bețivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe față. Dimineață în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite și clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creștin, vitalitatea și beția pot rămâne, de asemenea, ca și "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuși apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înțeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, țigările rafinate, temperamentul dionisiac și drumul greoi, dimineața nerușinată, capul plin de durere!"
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cugetările sărmanului Dionis
Ah! garafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună!
Și mucoasa limânare sfârâind săul și-l arde.
Și-n această sărăcie, te inspiră, cântec barde
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.
Un regat pentr-o țigară, s-umplu norii de zăpadă
Cu himere!... Dar de unde? Scârțâie de vânt fereasta,
În pod miaună motanii - la curcani vânătă-i creasta
Și cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă.
Uh! ce frig... îmi văd suflarea, - și căciula cea de oaie
Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă,
Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă
De năvod - cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.
Cum nu sunt un șoarec, Doamne - măcar totuși are blană,
Mi-aș mânca cărțile mele - nici că mi-ar păsa de ger...
Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer,
Un palat, borta-n părete, și nevasta - o icoană.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo unde numai îngerii mai ascultă...
actele de divorț dintre lume și geniu
au fost depuse furibund
în groapa comună a cimitirului
de suflete flămând
din Viena, într-o zi de decembre friguros
unde, spre gloria ei, lumea postumă
l-a aruncat pe Mozart
sub varul septic al uitării din urmă.
și, de atunci, scena se tot repetă.
între dionisiac și apolinic,
flautul și recviemul,
ultimul fruct depus în coșul culegătorului...
viața alege întotdeauna, dragii mei,
parfumul opusului ei.
raiul îndoliat la care bate Mozart, tânăr,
ținând în mâna sa de dantele tremurânde
ultima operă.
a sosit noaptea, Mozart...
nimeni nu l-a mai căutat...
deasupra altor trupuri,
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XII
Cumplit un scoborâș acea grămadă
de stânci era, și-n spaime-atât de plină,
că orice om s-ar fi-ngrozit să-l vadă.
Precum prin tremur sau printr-altă vină
din jos de Trent pe-o parte-a văii sale
pe-Adige-l strâmtoreaz-acea ruină,
încât din culmea de-unde-a curs la vale
se fac până pe șes prăpăstii-adânci
încât cei ce-ar fi sus n-au nici o cale
atare-un clin făceau și-aceste stânci.
Și sus pe surpături, întins să zacă
rușinea Cretei, monstrul, sta pe brânci,
scârbosul zămislit în falsa vacă.
Văzându-ne-a-nceput să muște-n sine
ca-n furie-acel ce n-are-altce să-și facă.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Dionis și religie, adresa este: