Israel şi timp

Căderea Ierihonului

Cetatea Lunii, mândră, păcătoasă,
Se-mpotrivea căderii presimţite.
De-ar fi crezut, ca a Rahavei casă,
N-ar fi pierit sub tunete-nteţite.
Dar n-a crezut şi nu s-a pocăit.
Aşa va fi şi cu această lume,
Căci cele şapte trâmbiţe-au sosit,
Sunând avertizare, foc şi ciume.

Nu pentru jaf s-a dat spre nimicire,
Cetatea, ci spre sfântă judecată.
De-aceea Israel avea poruncă
Să nu ia pentru sine vreo răsplată.

Şi toţi au înţeles şi-au ascultat,
Afară de Acan, cel cu mantia...
Privind, el a poftit şi a luat.
Cu viaţa şi-a plătit apostazia.

Cetatea Ai a fost apoi luată

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

Ne-am născut din doi giganţi
Latinii, tracii din Carpaţi,
Aici, pe mândrul dulce plai,
Asemeni unui colţ de Rai.

Olah, valah, râmlean, român,
Suntem un neam daco-roman,
Căci Dacia e portaltoi,
Iar Roma mugurul altoi.

Spre răsărit de staje-au stat
Şi primele jertfe au dat
Brodnicii, Bolohovenii,
Sepeniţii, Berladenii.

Iar când puhoaie au venit,
Neam după neam necontenit,
În ajutor sărit-au iureş,
Românii din Maramureş.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cavalerului

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
în ţări păgâne – cum le ziceţi voi –
şi multe trupuri am făcut să cadă
în anii tineri, daţi pe un război.

V-am ascultat dorinţele "creştine"
şi vorbele cu care ne-aţi minţit,
dar ştiu acum şi nu mă pot abţine
să nu vă spun, de răni acoperit,

că voi aţi fost şacalii, profitorii,
voi, ce aveţi un singur ideal:
puterea! – iar cuvintele notorii
sunt doar un fals discurs teologal.

Ce spuneţi, voi nu credeţi, dar prostimea
v-ascultă, boi "cucernici" fără duh!
căci le greu să vadă-n în voi micimea
când le-arătaţi nimicul din văzduh.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu are dileme

Nu ştiu de a avut vreodată. Poate.
Uneori îi ierta pe cei sărmani, bolnavi şi neajutoraţi
Aici, nu! Moartea n-are dileme:
Îi urăşte pe toţi deopotrivă,
De speculaţii n-are vreme,
Nu pune întrebări, n-o interesează de eşti puternic
Ori sleit, de ai dreptul divin să mai trăieşti,
Niscai lucruri bune să făureşti,
De crezi în Cel de Sus ori Îl renegi,
De ai păcătuit ori eşti neprihănit,
Nimic n-o priveşte;
E dură, căpoasă şi feroce,
Neiertătoare, rea şi duşmănoasă,
Ştie că are de-a face cu un neam urgisit de veacuri,
Supravieţuind, în chip miraculos.
Acum gata, s-a terminat!
Cu toţii pe ruguri, arşi să fie până la unul!
Moartea a primit această "nobilă" misiune
De la mai-marii din Berlin;
Ei au investit-o cu puteri depline

[...] Citeşte tot

poezie de Harry Ross din Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţă cu bucluc

Mare, bucurie mare, a rămas o săptămână,
Până plec la Marea Moartă în frumosul Israel,
Să mă bălăcesc în valuri doar cu soaţa mea de mână,
Să uităm de rău, necazuri, să ne recreăm niţel.

Pregătiri, valize pline, am ascuns şi o căpşună,
Preparată chiar de mine, pe verandă în secret,
Când deodată telefonul ca turbat într-una sună.
Era soacra care-mi spune, că şi-a luat şi ea bilet.

A căzut pe mine cerul, dracului s-a dus vacanţa,
Îmi plesnea de ciudă capul, jugulara îmi fierbea,
Nu am înţeles vreodată cum născuse Baba-Cloanţa,
O prinţesă... bunăciune, cum era nevastă-mea.

Am plecat, pierdeam biletul, dar speram la o minune,
C-o să-şi rupă unghiuţa, de la mână sau picior,
Sau umblând pe-acolo lela, va găsi compasiune,
La vreun moşneguţ din State, de o babă amator.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Damnate citadele

Îmi plâng piroanele din tălpi pe zidul din Ierusalim,
Cerşesc la minte, să-nţeleg, de oroarea morţii din Berlin.
Nu ştiu cum Carnavalu' ascunde în dans asasinate-n Rio...
Şi nu pot timp să schimb, să înviu, tot ce-a pierit; doar spun "Adio!".

Mă înec încet, pe zi ce trece; voi pierde-o o zi Veneţia!?
Mă strigă încă deportaţii din nord, crunt ger, în Iakuţia.
Nu mai am mâini, picate arse, în kerosen, în plin New York...
N-am cum să strig -sunt răguşit- la cel ce mă subjugă; "Porc!".

Tot mai fudul şi leneş pierd, vând ţară, cumpăr din Pekin,
Nu cred "civilizat"; terorile nu-s africane, ştiu Dublin!
Mă paşte încă frica stângii, o mojică, hoţii Moscovei!...
Ah, n-aş vrea frontiere, 'n ţară maiaşi, nemţi şi plecaţi evrei!

Sângerez tot, cât mai am roşul, de eterne drame şi războaie
Şi stau cap gol... cu trup la fel, să-mi spele neant păcate-n ploaie;
Că-s mai puţin de-ai mei, ucişi parşiv, degeaba-n Bucureşti...
O fi conştiinţa, în toţi, o zi, să strige-un vinovat; "Greşeşti!"?"

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul uneia dintre fete

În inima mea, sunt frumoasa Elena din Troia;
Sunt Aspasia şi Hero, la fel de fermecătoare.
Sunt Iudita şi-s Jael, şi-s madam de Stael,
Salomeea, luna estului, a estului splendoare.

Aici, în adâncul sufletului meu, sunt Sappho;
Sunt, de-asemenea, şi Emma Hamilton, o lady.
În mine madame Récamier concurează cu Kitty O'Shea,
Cu Didona, cu Eva, dar şi cu ţărăncuţa Nelly.

Sunt una dintre-acele fermecătoare doamne
La semnul căreia istoria-şi iese din ţâţâni.
Dar tu eşti bărbat şi îmi vezi doar cratiţa,
Aşa c-o să stau acasă cu o carte-n mâini.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plină pandemie de COVID-19, mai-marii BOR, între care mitropolitul Teofan, au cerut anularea de către autorităţi a restricţiilor privind pelerinajul la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva, pretinzând că "sfintele moaşte sunt izvor de vindecare" (pamflet)

Vă spun că nu sunt un ateu
Şi cred în bunul Dumnezeu,
Dar nu cred, cât timp pot discerne,
În ale voastre baliverne:

Poveşti cu moaşte sfinte care
Sunt un izvor de vindecare,
Când noi la ele ne-nchinăm
Şi-apoi, smeriţi, le sărutăm.

De sunt izvor de vindecare,
Precum pretindeţi cu-ngâmfare,
De ce nu mergeţi prin spitale,
Să vindecaţi de grele boale?

Doar sărutând acele moaşte,
Bolnavii toţi, toţi vor renaşte
Şi nu ne va mai trebui
Vrun medic când ne-om bolnăvi.

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 octombrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea Vieţii-Eu sunt

Ioan 6: 31-40
Din cer — nu Moise pâinea v-a dat
Ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine
Ca voi să aveţi un duh curat
Şi fiinţa voastră — în slujba Lui ca să rămâie

Pâinea Lui Dumnezeu este cea care se coboară
Din cer şi lumii — viaţă-i dăruieşte
Făcându-i calea mai uşoară
Căci Dumnezeu pe oameni îi iubeşte

Şi atunci evreii — Domnului i-au cerut
Dă-ne Doamne această Pâine-ntodeauna
Căci vrem ca Tatăl să ne fie scut
Cât soarele va fi pe cer — şi luna

Eu sunt Pâinea Vieţii — Domnul le-a vorbit
Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine crede în Mine veşnic părăsit
El nu poate ca să fie — căci viaţa-i este dată

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu adevărat cu El?

"Cine zice că rămâne în El, TREBUIE să trăiască şi el cum a trăit Isus." (1 Ioan 2,6)

Cărările spre slăvile-aurite nu au sfârşit, dar au un început -
În grajdurile Betleemului Iudeii - acolo-au luat fiinţă şi-nceput.
Ai cunoscut şi tu, creştine, umilinţa acelei pocăinţi zguduitoare,
Primind s-apuci, batjocorit fiind, să mergi şi tu pe-a grajdului cărare?
Acel ce a creat şi timp, şi spaţiu a trebuit să fugă urmărit
De-un fir de praf, de un nimic, de-un nimeni, dar care totuşi îl ura cumplit.
Ai cunoscut şi tu, creştine, această ură stârnită de viaţa ta divină?
De nu, ai grijă: n-ai să-mparţi nici pacea din veşnicia care stă acum să vină.

Acel ce le-a făcut şi e dispecer, veghind de veacuri peste lumi şi stele,
Şi-a aşteptat chemarea în lucrare, treizeci de ani tot adunând surcele.
Ai cunoscut şi tu această aşteptare, făcând un lucru foarte ne'nsemnat,
În timp ce-o mare misiune-ţi sta în faţă? Putut-ai tu s-aştepţi să fii chemat?

Acel ce a hrănit pe mii de oameni, El însuşi fu din greu înfometat,
Deşi numai dorind putea să aibă; nu-i totul oare tot prin El creat?
Ai cunoscut şi tu, creştine, lipsa şi ai răbdat în timp ce-ai fi putut
Să ieşi din ea neascultând de Domnul, oricând, dacă aceasta ai fi vrut?

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!