Egipt şi moarte

Cândva am fost

osiris şi toată lumea mă invidia
eram mortul înviat
după ce-am zburat printre stele
am primit ochiul de la fiul meu
născut de isis
eram fericit şi îngrijorat pentru egipt
am înfrânt moartea
acum privesc cămilele cum trec
printre piramide eram leu
care am luat înfăţişarea zeiţei sekhmet - zeiţa leoaică
am creat deşertul
prin respiraţia mea
respiraţia de foc a ochiului lui ra
mulţi faraoni din perioada dinastică timpurie
au fost concepuţi de mine
zbor în universuri paralele
am cap de ibis şi socotesc
ce a mai rămas ce-am avut
ce-am pierdut şi ce voi câştiga
dacă adun atent sau scad puţin

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă rugăm, înregistraţi-vă...

Am fost numit şi şarpe şi şobolan
Am fost trimis în bezna lumii interlope
Unde nu se vedea nicio rază de lumină
Am fost mincinosul cel minţit încă din copilărie
Moş Crăciun şi Iepuraşul de Paşte erau morţi
Cu mult înainte de naşterea şi de răstignirea lui Isus Hristos
Barabás a fost eliberat pentru a ucide iarăşi şi-aşa a apărut Hitler
Care niciodată n-a întâlnit un evreu fără să-i fi dat un bilet de tren
Cu condiţia să-i fi fost pe plac croiala hainelor şi pielea lui

Am fost roman şi egiptean
Numit barbar de Zeii Greciei
Considerat sacru în împărăţia lui Hades
Am fost bătut şi-aruncat peste bord
Atunci când corăbiile cu sclavi navigau spre est
Călcat în picioare de stăpânii negri cu limbi ciocolatii
Am fost vândut şi cumpărat de cei asemeni mie
Am fost pentru unii un om al războiului şi un gladiator
Pion şi rege deopotrivă
Eu sunt cine sunt atât timp cât îi las pe alţii să mă definească.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, filosofia

Ah, filosofia s-a ruginit,
Îmi spune silfida din vechiul Egipt,
Doar poesia, doar poesia,
Ne mai trezeşte melancholia,
Dar şi seceta e foarte mare,
În poesie nu sunt motoare,
Nici motorele, nici motorete,
Dă din picioare şi scrie, băiete,
La ce bun poeţii în vremuri de crize?
Întreabă oricine, pipiţe, marchize,
Poeţii nici flori nu aduc şi nici cecuri,
Zece fecioare în cer aprind becuri,
Poeţii zac în beznă şi scriu,
Nu au, săracii, bani de sicriu,
Fiul lui fiul, la nesfârşit,
Nu poţi trăi doar cu un mit,
Cade Irod, rămâne ispita,
Nu-i Babilonul, dar e iubita,
Om din neom, antiom, paraom,
Doar din poem nu poţi face un pom.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irosiri

N-aveam nevoie de calculatoare
De creiere în timp am fi păstrat,
În loc de-al fi distrus pe cel ce moare
Şi din gândire-am fi recuperat.

Trăim perpetuând vechi sacrilegii,
Tot ce-am produs, lăsăm mereu să moară.
Reluăm la infinit, reluăm, povara legii
La nesfârşit, mereu e pentru prima oară.

Ne comportăm la fel ca egiptenii
Din hău de timpuri imemoriale;
Distrugem creierul de sute de milenii
Păstrând doar trupuri, oase, ţoale, oale.

Ca ei decerebrăm materie de liric,
- Nici cel puţin nu mai îmbălsămăm -
Atribuim doar corpului valori, empiric...
Nici simpla informaţie n-o mai păstrăm.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată legea creştinească

Toată legea creştinească
Astăzi să se veselească
Că stea mare s-a ivit
Sus la sfântul răsărit
Şi străluce cu tărie
Vestind mare bucurie,
Că veşnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său
Să se nască-n Viflaem
Precum prorociri avem
Şi să facă o mântuire
De la veşnica perire
Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Şi cu celălalţi cu toţii,
Următori ai lumii, nepoţii
Legea sfânt-a Domnului,
Mântuirea omului.
La apus şi miazănoapte
Era întuneric foarte

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj, o, rege al lacedemonienilor...

Cratesicleia nu putea accepta
ca oamenii să-i vadă lacrimile sau suferinţa:
păşea tăcută şi demnă.
Chipul calm nu trăda nimic
din agonia şi durerea ei.

Dar chiar şi aşa, pentr-un scurt moment nu s-a putut stăpâni:
înainte de-a se îmbarca pe oribila navă cu destinaţia Alexandria,
şi-a dus fiul la templul lui Poseidon,
şi-ndată ce-au rămas singuri
l-a îmbrăţişat cu blândeţe şi l-a sărutat
(el era "într-un mare necaz," spune Plutarh, "foarte zdruncinat").

Dar caracterul ei puternic a învins;
recăpătându-şi echilibrul, magnifica femeie
i-a spus lui Cleomenes: "Curaj, o, rege al lacedemonienilor!
Când ieşim afară de aici
nimeni nu trebuie să ne vadă plângând
sau comportându-ne-n vreun fel nedemn de Sparta.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viaţă fugiseră – nişte bieţi vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Şi-şi revărsa lumina peste oamenii morţi din jurul lui.

Frumos şi strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O fiinţă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deşi copilărescă formă.

Flăcările creşteau tot mai înalte – el aştepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârşea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i aşa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu ştia, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Şi nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina soarelui în grădină

În grădină, cu străluciri de miere,
Lumina devine tot mai clară şi mai rece –
Nu putem reţine-n cuşca lui de aur
Minutul care trece;
Toate-au fost spuse şi, ca atare,
Nu ne mai putem aştepta la iertare..

Libertatea noastră, o suliţă în zbor,
A trecut meridianul zilei, e-n cădere,
Ţărâna o cere, se-aştern peste ea
Sonete şi păsări, ochi vindecaţi de vedere.
Prieteni, nu vom mai fi nici măcar ca părere,
Ne vom evapora curând ca apa dintr-un nor.

Cerul e tot ce ne trebuie pentru planare,
Pentru a desfide-al clopotniţelor cor,
Precum şi pe toţi demonii cu tobe de-oţel –
Dar sentinţa proniei se-aude tot mai clar, mai sonor:
Când te cheamă ţărâna, cerul nu-ţi poate fi de-ajutor...
Murim, Egipt, murim, nu mai există scăpare

[...] Citeşte tot

poezie de Louis MacNeice,1907-1963
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chagall

eu sunt chagall,
vreau să desenez acrobate prin sunete,
am pictat destul balete ruse
în la ruche am găsit nestemata sufletului,
soldatul care bea e o frântură din viaţa mea,
căci lumea mea mitica vine din mine,
adică copilărie, mituri orientale, basme ruseşti
ascultate la gura sobei.
am colindat ca sirhan prin siria, palestina şi egipt
şi am ilustrat biblii,
ah, doamne, timpul este un fluviu fără ţărmuri,
nu ştiu de ce naziştii mi-au ars opera
căci morfologii fantastice m-au făcut să visez
şi aşa la mine ilogicul a devenit logic,
numai lumea mea interioară este realitate...
nu se ştie când am murit
pentru că şi astăzi mai duc o stradă în spinare
şi rătăcesc cu Perseu prin timp
poposind la un salon de pictura.
lăsaţi-mă să visez,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia lui Iacov se duce în Egipt

"Să cred, sau să nu cred?", gândea bătrânul.
Să mai trăiască Iosif cel pierdut?
E-adevărat, Neftali, Ruben, Iuda?
E-adevărat că voi mi l-aţi vândut?
Ce minunată dragoste divină
A transformat necazul în lumină
Şi-a pregătit o zi de revedere,
Care să şteargă doruri şi durere!

Ce veste pentru amărâtul Iacov!
Tot mai trăieşte Iosif, fiul meu?
Ba încă el a fost unealta sfântă
Prin care ne-a dat pâine Dumnezeu.

Înţelegând conducerea divină
Îşi strânge, patriarhul, tot poporul
Şi intră în Egipt, cu toată turma,
Privind trecutul său şi viitorul.

Bătrânul Iacov, şef de caravană,

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!