Egipt şi prezent

Transformare

Am fost până- acum o vestală
În rochie albă de gală
De astăzi m-am încoronat
Regină-n Egipt venerat.

Aş vrea să-mi zidesc piramidă,
Azi timpul se-ncurcă-n hlamidă;
Nu cred în măriri şi căderi,
Doar piscuri în munţii severi.

Urcuşu-i abrupt, nu-i uşor,
În jos ameţeşti la izvor,
Dar vine o vreme când poţi
În lacul de munte să-înoţi.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul

Astăzi, de la Betleem,
Domnul ne trimite-un semn,
În acel frumos sălăş
Chiar pe al său copilaş.
Însă Irod împărat,
Aflând, s-a înfuriat.
Şi a dat o lege-n care
Toţi pruncii să îi omoare.
Prunci de la doi ani în jos,
Să-l omoare pe Hristos.
Atunci Iosif şi Maria,
Săvârşind călătoria,
Pe acel pământ prea sfânt,
În ţara numită Egipt,
Au plecat ca să vestească
Şi maica pruncul să-şi nască.
N-avea pat şi scutecel,
Numai ieslea vitelor,
În care s-a născut El,
Al lumii Mântuitor.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ozymandias*

Am întâlnit un peregrin de pe-un meleag străvechi, plin de istorii,
Care-a spus: " Se văd în aerul deşertului, fierbinte şi uscat,
Două picioare enorme văduvite de bust, la intersecţie de teritorii.
Şi-alături, un chip aspru, jumătate-n nisipul galben scufundat,

Cu buze zbârcite,-al cărui rânjet de stăpân nemilos al vânătorii
E mărturie că sculptorul a ştiut să-i citească patimile lămurit –
Patimi care parcă-s vii şi astăzi, înscrise-n piatra fără viaţă,
El a simţit mâna care le-a urmat porunca şi inima care le-a hrănit.

Iar pe soclu se desluşeau câteva cuvinte, peste veacuri soli:
"Eu sunt Ozymandias, rege peste-a tuturor regilor aroganţă:
"Priviţi, Eroi ai zilei, tot ce-am făcut şi simţiţi-vă mărunţi, ridicoli!"
Nimic nu dăinuie. În jurul ruinei colosale, ca o condamnare,

Uscate de soarele încins şi de pecinginea a fel de fel de boli,
Se-întind mai uniforme ca uitarea nisipurile până dincolo de zare.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de P.B. Shelley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia lumii

Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.
Cu o imensă cheie a vieţii făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două
temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,
obeliscuri, statui de zei şi marele bulevard incomplet cu trei kilometri de
sfincşi ce unea în vechime această ultimă construcţie cu cea de la Karnak.
La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i
salutau pe turişti, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la
portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetiţa cea mai mică, cu un
chip frumos ca faţa lumii când se trezeşte, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt
mi-am adus amintirea acestor obraji iluminaţi, am mers să caut
zborul incredibil al ciucurilor roşii ce înfloresc în salcâmi, şi am găsit
fructul seminţei pe care am plantat-o ca un sărut, şi am făcut-o să crească, precum o
cheie a vieţii, în

[...] Citeşte tot

poezie de Rosa Lentini, traducere de Eugen Dorcescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solare

Oricât de mult s-ar fi epuizat păreri pe temă,
Mi-e gând, la fel de cald, la pielea ce-mi dogoare,
Mă îmbăind pe-un scaun undeva, sclipind de-un soare
Doar cât o bilă de popice... un diamant topit în cremă...

... Ce-mi mângâie dintr-o imensitate corpul, gând,
E mai mult de putere, minţii, globu-aprins de lavă;
Îmi luminează vise, câmp, păduri, oceane purtând navă...
Şi nu de azi, de ieri... de când mă ştiu la coada vieţii, rând.

Şi pe egipteni îi înţeleg, chiar de-i tardiv, cuprinşi în veneraţie,
E atât prezent în ce-i, că de-l ignor parcă mă doare.
Deci lor mă închin la cât din timp şi-au dat pentru visări solare
Şi încerc să mă răscumpăr, când şi când... înspre sursa-mi de inspiraţie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată legea creştinească

Toată legea creştinească
Astăzi să se veselească
Că stea mare s-a ivit
Sus la sfântul răsărit
Şi străluce cu tărie
Vestind mare bucurie,
Că veşnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său
Să se nască-n Viflaem
Precum prorociri avem
Şi să facă o mântuire
De la veşnica perire
Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Şi cu celălalţi cu toţii,
Următori ai lumii, nepoţii
Legea sfânt-a Domnului,
Mântuirea omului.
La apus şi miazănoapte
Era întuneric foarte

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu lumea imperială n-am fost legat decât doar copilăreşte,
Mă temeam de scoici, la gardişti priveam pe sub sprâncene,
Încât nu-i sunt dator nici cu un strop din sufletu-mi, fireşte,
Oricât m-aş chinui să seamăn cu străine şi grave specimene.

Cu prostească importanţă, supărat, în căciulă de castor, udă,
Eu nu am stat sub al băncii petersburgheze portic egiptean,
Şi pe lămâioasa Nevă în foşnetul sec al bancnotei de-o sută
Niciodată, niciodată vreo ţingancă nu mi-a dansat de alean.

Presimţind viitoarele cazne, de la urletul faptei de revoltă,
Fugeam spre nereidele mele, nereide, de la Neagra Mare,
Şi de la divele epocii, de la europene-n ţinută dezinvoltă -
Ce de-a jenă, durere am mai tras, ce de-a obidă chinuitoare!

Deci, de ce şi până astăzi ăst oraş îmi mai apasă dominator
Gânduri şi sentimente, în baza unui drept de demult, abolit?
De la incendii şi geruri el devine mai obraznic, impilator -
Tot mai vanitos, mai blestemat, mai găunos, mai întinerit!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chagall

eu sunt chagall,
vreau să desenez acrobate prin sunete,
am pictat destul balete ruse
în la ruche am găsit nestemata sufletului,
soldatul care bea e o frântură din viaţa mea,
căci lumea mea mitica vine din mine,
adică copilărie, mituri orientale, basme ruseşti
ascultate la gura sobei.
am colindat ca sirhan prin siria, palestina şi egipt
şi am ilustrat biblii,
ah, doamne, timpul este un fluviu fără ţărmuri,
nu ştiu de ce naziştii mi-au ars opera
căci morfologii fantastice m-au făcut să visez
şi aşa la mine ilogicul a devenit logic,
numai lumea mea interioară este realitate...
nu se ştie când am murit
pentru că şi astăzi mai duc o stradă în spinare
şi rătăcesc cu Perseu prin timp
poposind la un salon de pictura.
lăsaţi-mă să visez,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea de tată a lui Syrophanes

Undeva în Egipt trăia un om bogat
Făcuse avere multă pentru al său băiat.
Să-i ofere totul, fuse a lui dorinţă,
Frumos îl educase în cinste şi credinţă.

Mândru era Syrophanes de băiatul său
Încet, trecură anii, şi-ajunse apoi flăcău
Părea îndemânatic, cu bun simţ mereu
Crescuse un bărbat, nu orice derbedeu!

Însă viaţa....... viaţa nu e cum vrem noi,
Uneori ne dă de toate, alteori ne dă-napoi
Şi uite aşa şi Syrophanes, întâlneşte ghinionul
Flăcăul şi-l prăpădeşte, se duse în cer la Domnul.....

Omul ca fiinţă, ştie doar când s-a născut
Dar când vine moartea, e greu de prevăzut
Şi uneori e nesătulă, s-atinge şi de tineret
N-are pic de milă, nici vorbă de regret

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (26 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, sfânt locaş

O, sfânt locaş de îndurare,
din nou la ieslea ta ne-alini.
Pământu-ntreg e-n sărbătoare...
Podoabe, cântece, lumini...
Se-aprind făclii... E masa plină.
Tradiţia îşi face vad.
Încep colindători să vină.
Se strâng copiii lângă brad.

Petrece lumea... râde, cântă...
şi toţi un strai mai bun şi-au pus.
E doar Crăciun, e noaptea sfântă!
Dar unde, unde e Isus?...

O, sfânt locaş de umilinţă,
când toţi din tine-un basm îşi fac,
câţi mai păstrează cu credinţă
mesajul Prucului sărac?

*

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!