Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Pasărea Phoenix și visare

Poezii despre Pasărea Phoenix și visare

poezii despre Pasărea Phoenix și visare.

David Boia

Vise cu dedicație

Visele evoluează ascendent
Din aspirații în dorințe
Din gânduri în speranțe
Pe itinerare de lumină
Ca zboruri de păsări albe
În compania unei reînvieri
Cu fler ca pasărea Phoenix
Perpetuă sau interminabilă
Formulă dezinvoltă de succes
Simbol verosimil al renașterii
Motivând idei plauzibile
Invocând scenarii de efect
Tot timpul căutând călăuze
Până departe la cete de îngeri
La porțile unui spațiu divin
Într-un periplu binecuvântat.

poezie de (31 martie 2017)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăț a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi
Ochii mei nălțam visători la steaua
Singurătății.

Când deodată tu răsăriși în cale-mi,
Suferință tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morții
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

[...] Citește tot

poezie celebră de (1884)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Pavel Lică

Pasărea Phoenix

O, pasăre ce reînvii din foc,
Tu, Phoenix, purtătoarea de noroc

A celor care-și pierd în dimineți
O floare dintr-un fir de busuioc

Și-n zborul tău, din focul părăsit,
Speranțele, ținute sub obroc,

Cu tine se înalță în iubiri
Ce n-au avut în viață încă loc,

Tu, Phoenix, reaprinde-n visul meu
Lumina din Cuvântul de proroc!

poezie de din Aripi de foc
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Luna pe jumătate

eu sunt pasărea stranie care visează
mi-au crescut aripi din cenușa uitată
pe pieptul tău
dezvelit
țărâna are gust de copac ars
în ceața șoptită
doar tu poți să-mi spui am trăit,
am iubit?

eu sunt pasărea cea mai bizară
din jăratec îți cânt
un refren de roșu închis
soarele moare pe sânii tăi fragezi
luna pe jumătate
pare Phoenix

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Voiaj prin vis paradisiac

vise renasc din cenușă ca pasărea Pheonix
să simt iar paradisul aproape de cord
mă desfășor în viață cu credință de onix
revelații mă umplu de la Sud la Nord.

cântecele vârstei și iubirii sunt scrise
în sufletul meu îndrăgostit de vers
sunt în voiaj prin lume pe drumuri permise
Dumnezeu mă ocrotește de înger pervers.

căzută-n contemplare descriu peisaje
de o frumusețe rareori întâlnită
razele prietene ning peste mine miraje
cuprind și frenezia din lumea infinită.

cu gânduri albastre fac adesea voiaje
printre stele. sete metafizică desțelenită.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Phoenix cu lebădă

Din amintiri vopsite în lumină
Renaști ca pasărea din scrum fierbinte
Mi te așezi în rană și cuvinte
Și-alint ți-e-n zbor, statuia e-n ruină.
Rostogolind o clipă înainte,
Sperându-te, un vis mi te închină
Pe-sdânc de sânge bând alean, pricină
A curge înăuntru, pe-oseminte.
Zidind pe ieri biserici de tăcere
Aceleași vorbe am ebrietăți
Iubirea tot morminte să-mi ofere.
Tu, oglindită-n ochi de gând mi-arăți
Eternitate, dar pe-a ei mistere
E lebăda-n muție, stih bucăți...

poezie de
Adăugat de AtenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Tiugan

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăț a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălțam visători la steaua
Singurătății.

Când deodată tu răsăriși în calea-mi,
Suferință tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morții
Neîndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaet,
Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire

mi se întâmplă atunci când nu știu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
așa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez și eu purtător de foc cu trup de cenușă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre

mi se întâmplă uneori să nu știu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aș fi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Renaștere

Am rupt pagini din sufletul meu și ți le dau... să se renască ca pasărea Phoenix în ochii... și în enigmele inimii tale.

M-am așezat cu sufletul pe-asfalt
Să-l simt la fel de gri, la fel de rece
Cu gânduri învelite-n timp
Care nu vindecă... doar trece

Am căutat un soare-al meu
În aburul de dimineață
Ars-am în apusul său
Pe-asfaltul sufletului greu

M-am ascuns în odaia-mbibată
De vise, lupte, căutări
Sub un cearșaf de umbre înghețate
Sub ritmul trist al pianului global

Acolo într-un dans fatidic
M-au prins hoții de vise
Pe când Orfeu se zbuciuma sporadic

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fazele lunii

Am auzit cândva, ca-ntr-un vis,
Că nava lunii e-o pasăre Phoenix;
De-aceea-n brațe de sălcii adastă,
De-aceea navighează pe bolta albastră;

Întoarce-te spre est sau spre vest, dacă-ți place,
Și-o să vezi că în mulți copaci ea cuib își face.
Când e doar un fir subțire,-un perlat cearcăn,
Privește-o pe cer printre crengi de mesteacăn;

Când moare, în fum gălbui scăzând încet,
Privește-o-într-un stejar crăpat de trăsnet;
Dar când, în mai, luna plină i-i bolții zâna,
Luminoasă ca apa și albă ca lâna,

Privește-o cum își așterne patul pentru culcare,
Într-o magnolie înaltă, toată numai floare.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Pasărea Phoenix și visare, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook