Poezii despre Orfeu, pagina 3
Cântecul iernii
Din flaut de cristal ne cântă iarna
și ca-ntr-un menuet
fulgii învață
de poala norilor
să se desprindă
ca lacrima de sloiul lung de gheață.
Iar cerul parcă-și scutură livada
în armonii
vibrând asemenea
unui arpegiu
dintr-o sonatină
prinsă în zborul fulgilor de nea.
Lovesc centauri cu copita-n stele
în fiecare noapte
și... se-aude
cum plâng pe un arcuș
de violină
luceferii cu gene lungi și ude.
[...] Citește tot
poezie de Elena Victoria Glodean (2015)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arta este Dumnezeu
când un pictor vede o culoare
cum se scurge dintr-un curcubeu,
pe-a sa pânză tot ce îi apare
e pictat de bunul Dumnezeu.
când spre tristul muzicant adie
note ce-l transformă în Orfeu,
pe a sa sublimă melodie
o compune bunul Dumnezeu.
când un sculptor scoate cu migală
dintr-o stâncă tainicul trofeu,
pe a sa iubire ideală
o sculptează bunul Dumnezeu.
când poetul scrie-o poezie
într-un dor de maxim apogeu,
tot ce se așterne pe hârtie
este scris de bunul Dumnezeu.
poezie de Ionuț Caragea din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Șarpele
De trei ori Euridice se trezi din vis,
A treia oară era în Paradis,
Orfeu pe nicăieri, necunoscut,
Păreri de rău, pe tine te-a durut?
Doar vocea, a iubirii, neîndoielnic,
De față era vrăjitorul Melnik,
De mulți iubită, ea-l iubea pe-Orfeu,
Iar el, pe nicăieri, în Elizeu.
Acesta-i visul, vraja de neînfrânt,
Euridice, numai un cuvânt
Să pot rosti, mai au ele valoare?
Cuvintele, ca sărutări ușoare.
Iar la sfârșit, se întindea departe
Pustiul, precum pielea unui șarpe.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
El Desdichado
Sunt cel Nemângâiat, cel Sumbru, cel Uitat,
Sunt prințul Acvitaniei ce și-a pierdut moșia:
Singura-mi Stea e moartă și-n cântu-mi ănstelat
Răsare-un Soare negru: este Melancolia.
În noaptea de Mormânt, Tu, ce m-ai mângâiat,
Redu-mă-n Posilippo, dă-mi marea, Bucuria
Și floarea adorată de-un suflet sfărâmat
Și-umbrarul unde Roza se-îmbrățișa cu Via.
Sunt Amor sau Phoebus...? Lusignan sau Biron?
De-a Doamnei sărutare încă mi-e fruntea caldă;
și am visat în Grota cu nimfe ce se scaldă...
De două ori trecut-am ne-nvins peste-Acheron:
Pe lira lui Orfeu, în drumul meu, am strâns
Și al Sirenei strigăt și al Fecioarei plâns.
poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Misterul...
de pe culmi de fantezie mai cobor din când în când
să văd lumea ce mai scrie și poeții rând cu rând
și-ntr-o mare de cuvinte aranjate-n fel și chip
intuiesc numai morminte și castele de nisip
nici idei și nici cadențe numai iambi numai trohei
numai nobili excelențe purtătoare de idei
numai versuri triviale numai ode curgătoare
numai albii fluviale de la munte pân-la mare
n-aud nici o melodie nici o notă nici un semn
nici o umbră de poezie- numai limba grea de lemn
e stăpână peste toate ce se scriu și se vorbesc
de la mine-rupt în coate pân-la cei cu har ceresc
scot încet din cap căciula și mă scarpin dur în pleș
mai drapez nițel și nula trag un gât de Aqua Fresh
și revin pe culmi stelare să continui procedeu
ba numit versificare ba misterul lui Orfeu...
poezie de Iurie Osoianu (10 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apollinaire
Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva?
Este iubirea monedă de schimb pentru viața de apoi?
Ți-au despicat craniul pentru păcatele cui?
Tu cunoșteai legile nobleții, precum Orfeu,
Tu ai iubit țestoasa, calul, capra, șarpele, pisica,
Leul, iepurele, dromaderul, șoarecele, elefantul,
Omida, musca, puricele, lăcusta, delfinul,
Meduza, racul, crapul, porumbelul, păunul, bufnița,
Boul, tot bestiarul, dar omul, omul erai tu? Așa cred.
Turme de poduri vin în urma ta, gloriosule
Apollinaire, Apollo în aer.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te strig ...
Te strig imensitate a sufletului meu,
În primeniri de ziuă să mă renaști din rouă.
Fă inimi rânduite să cânte amândouă,
Ca-ntr-un acord frenetic al lirei lui Orfeu!
Te strig intensitate a dorului nebun,
Deschide-ți larg fereastra spre limpezite ceruri
Și din seninul bolții înșiră-mi giuvaieruri,
Cu care-aș vrea destinul iubirii să îmbun!
Te strig nemărginire a timpului hapsân,
Întoarce iar clepsidra și slobod lasă ceasul
Și-n contopiri divine, când ni se-nalță glasul,
Așterne-mi infinitul sărutului pe sân.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eminescu
Eminescu a fost, este, și o să mai fie,
El a scris cea mai frumoasă poezie,
El nu a murit și nici nu va muri,
El a iubit, iubește și va mai iubi.
Versul lui este un simbol al omenirii,
E ca un balsam pentru a noastră fire,
E ca un dor nemuritor,
Eminescu este al nostru mare scriitor.
El a scris neîncetat
Și niciodată nu a regretat,
Și a pus pe hârtie
Ce a gândit cu adevărat.
El este ca un zeu, ca marele Orfeu,
Și a cântat moartea și dragostea în poezie,
El a scris cu suflet și armonie,
Eminescu a fost, este, și o să mai fie.
poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
La masa de scris
îngrop amăgirile în cojile de nuci
m-au purtat pe drumuri în curbă și zigzag
toamnă de poveste te rog să îmi aduci
gânduri fermecate înțelepciuni de mag
de primăvară mă despart vre-o șase luni
să mă plimb pe alei cu parfum de magnolii
vântul să-mi cânte doine pe frunze de alun
soarele să topească zăpezi de orgolii
până atunci voi petrece la masa de scris
ore lungi încălzite de verde șemineu
sufletul meu vă rămâne deschis
să primesc vești de la mândrul Orfeu
voi scrie versuri pogorâte din vis
fluturi de zăpadă să bucure sufletul meu
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul V
Nu-i faceți soclu! Deie trandafirul
prinosul lui de floare, an cu an...
Orfeu e în veci preschimb, și chiar zefirul
îl știe-în fel și chip. Ar fi în van
să-i dăm alt nume: -i pentru totdeauna
Orfeu, plecând, venind, cântând cu zorii.
Nu e de-ajuns s-auzi de-i sună struna
mai mult cât dăinuește cupa florii?
O, de-ați pricepe!... Trebuie să piară
chiar de se teme când se irosește,
în vreme ce prin grai el depășește
orice. Se-înalță, ne-nsoțit să moară...
Zăbrele nu cunoaște lira; silnic Firea
nu-i îngenunche-n zbor desăvârșirea.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.Cartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Orfeu, adresa este: